Gavril Buzatu a omorât doar trei oameni, însă chiar şi aşa a fost considerat unul dintre cei mai cruzi călăi pe care i-a avut Moldova. El ucidea fără milă pe oricine era condamnat la moarte.
Proteste violente au avut loc astăzi, 1 mai, în Istanbul. Zeci de oameni au fost arestați, aceștia încercând să ajungă în Piața Taksim, unde președintele turc Erdogan a interzis manifestațiile. Cetățenii protestează împotriva prețurilor ridicate și a administrației lui Erdogan.
O familie din Mehedinți a apelat numărul de urgență 112 după ce a găsit un șarpe în dormitor. Ce avertizează autoritățile cu privire la prezența șerpilor în sezonul cald?
Băiețelul român vândut în Germania va fi adus acasă, în România. De cine va fi însoțit? Cum au procedat autoritățile române în acest caz?
Un șarpe de aproape doi metri a fost găsit într-o stație de pompare a apei din Mehedinți. Oamenii s-au speriat și au alertat autoritățile, sunând la 112.