Beizadea Mitică, omul care l-a propus pe Cuza domnitor în Țara Românească. Ultimul prim-ministru al Munteniei
Beizadea Mitică a fost omul surprinzător care l-a propus pe Cuza domnitor și în Țara Românească, după ce acesta fusese ales domn în Moldova, ajungându-se prin această mișcare politică de geniu la Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859.
I s-a spus Beizadea Mitică, pentru că era fiu de domnitor, dar viața sa a fost pusă în slujba țării sale, fiind de două ori și prim-ministru.
Dar fapta sa cea mai importantă pentru istorie a fost propunerea ca Alexandru Ioan Cuza să fie ales domnitor și al Țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei.
Astfel, printr-o mutare politică de geniu, a fost posibilă Unirea Principatelor Române de la 1859.
Beizadea Mitică, fiul domnitorului Grigore al IV-lea Ghica al Țării Românești
Dimitrie Ghica s-a născut la 31 mai 1816 la București, fiind cel mai mic dintre fiii viitorului domnitor al Țării Românești, Grigore al IV-lea Ghica (Grigore Dimitrie Ghica) care va ocupa scaunul domnesc în perioada 30 iunie 1822 - 29 aprilie 1828.
Din această poziție privilegiată, el va avea parte de o educație aleasă. Urmează cursurile la Școala de cadeți din München (1829-1834) apoi ajunge maior în Garda Imperială a Rusiei, până în anul 1837.
În perioada 1854-1861, întors în țară, va ocupa diferite funcții în stat: membru al Curții de Apel (1854), Prefect al Poliției Capitalei (1855-1857), iar in 1857 este ales Primar al Bucureștiului.
Citește și: Câți prim-miniștri au fost asasinați în România? Un rege și doi premieri au scăpat cu viață
Partian al cauzei unioniste, la întâlnirea istorică și secretă de la hotelul Concordia din București, din noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, Beizadea Mitică a fost cel care a avansat ideea salvatoare, în condițiile în care Partida Unionistă nu ajungea la un consens în privința candidatului pe care-l va susține.
A fost clipa astrală pentru Ghica, el propunând alegerea lui Alexandru Ioan Cuza - care fusese deja ales domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie - ca domn și al Țării Românești, idee de geniu care a asigurat Unirea Principatelor.
Citește și: INTERVIU Cum era viața lui Alexandru Ioan Cuza, „Prințul Unirii” de la 1859, la Palatul Cotroceni?
Sub domnia lui Cuza, Ghica a devenit ministru al Cultelor (1860) și al Finanțelor (1861), urmând ca pentru 6 luni, domnitorul să îl desemneze Președinte al Consiliului de Miniștri din Muntenia, la 19 iulie 1861, conform castelulstirbey.ro.
Astfel, Dimitrie Ghica a fost ultimul prim-ministru al Țării Românești, înainte de unificarea administrativă a țării și apariția primului guvern unic al Principatelor, la 22 ianuarie 1862, condus de Barbu Catargiu.
Dimitrie Ghica a fost prim-ministru de două ori
Membru al Partidului Conservator, Ghica va participa, totodată, și la complotul împotriva lui Alexandru Ioan Cuza ce va duce la înlăturarea acestuia de pe tron, la 11 februarie 1866.
După venirea la conducerea țării a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I, Beizadea Mitică a condus din nou guvernul - de data aceasta al României - între 1868-1870, după care a devenit, timp de peste un deceniu, Președintele Senatului.
Prima oară în perioada noiembrie 1879 - septembrie 1888, iar a doua oară între decembrie 1895 și până la moartea sa, pe 15 februarie 1897.
De asemenea el a fost unul din membrii Eforiei Spitalelor Civile, organizație fără scop lucrativ ce fusese fondată în anul 1832.
Citește și: Luca Niculescu este al 73-lea prim-ministru al României. Cine a fost primul șef de guvern din istoria țării?
Tot Ghica a fost cel care a donat un teren din Sinaia unde, între anii 1911-1912, s-a construit faimosul Casino.
Un lucru interesant este că acționarii acestuia împleteau armonios viciul cu virtutea, o parte din banii câștigați fiind folosiți la construirea de spitale civile.
Dimitrie Ghica s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, pe15 februarie 1897, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.