Statul român vinde mașini de lux, confiscate de la infractori. Valorează sute de mii de euro

DE Catinca Doboș | Actualizat: 27.04.2024 - 10:54
Statul român vinde mașini de lux, confiscate de la infractori. Valorează sute de mii de euro. Foto: Digi24

Statul român vinde mașini de lux, confiscate de la un grup infracțional. Autoturismele valorează sute de mii de euro și vor fi scoase la licitație de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

SHARE

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate va scoate la licitație mașini în valoare de peste 800.000 de euro, confiscate de la o grupare infracțională, conform Digi24.

Infractorii erau specializați în clonare de carduri, în Statele Unite ale Americii, iar mașinile se află în custodia Agenției încă din 2021.

Autoturismele valorează sute de mii de euro

Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia împotriva dispoziţiei de valorificare anticipată emisă de Tribunalul Bucureşti privind bunuri mobile sechestrate în valoare totală de 805.198 de euro, conform surselor citate de Digi24.

Citește și: Un bărbat din Iași a ajuns în arest din greșeală. A fost confundat cu un infractor

„Tribunalul Bucureşti - Secţia Penală a admis, în octombrie 2023, solicitarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală privind valorificarea anticipată a patru autovehicule aflate în administrarea Agenţiei. În această speţă, având ca obiect cercetarea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, Agenţia a fost desemnată, încă din anul 2021, custode al autoturismelor de către DIICOT - Structura Centrală”, se precizează sursele Digi24.

Citește și: Industria auto duduie în România. Peste 90.000 de mașini Dacia, peste 62.000 de mașini Ford

Astfel, în următoarea perioadă, Agenţia va iniţia procedura de evaluare a bunurilor prin intermediul experţilor independenţi - autorizaţi ANEVAR - şi va organiza licitaţiile publice prin mijloace electronice, informează sursele citate de Digi24. 

Un român, parte a grupului infracțional

Pe 6 mai 2021, procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat opt percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, aceştia având legătură cu un caz anchetat în SUA cu privire la clonarea de carduri bancare, în gruparea investigată de autorităţile americane fiind implicat şi un român.

Citește și: Fura mașini cu platforma. Doi patroni, printre victime. A fost reținut

Din cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a rezultat faptul că, în perioada martie 2019 - iunie 2020, cetăţeanul român împreună cu ceilalţi membri ai grupării au desfăşurat activităţi de montare de dispozitive de skimming la ATM-uri de pe raza oraşului Miami Beach, extragerea datelor aferente cardurilor bancare, falsificarea instrumentelor de plată şi retragerea frauduloasă a sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate.

Sume de bani, transferate de infractorul român în conturi din țară

O parte din sumele de bani astfel obţinute au fost transferate de către suspect pe teritoriul României, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că suspectul a ascuns provenienţa acestor sume de bani, prin încredinţarea lor către diferite persoane, în scopul utilizării ulterioare pentru satisfacerea unor nevoi personale şi prin achiziţionarea, prin interpuşi, a mai multor autoturisme de lux.

Citește și: Trei români s-au specializat în furturi cu carduri clonate. Cum au reușit americanii să îi prindă?

În urma percheziţiilor, au fost ridicate autoturisme, cu o valoare la acea dată de aproximativ 840.000 de euro, ce au fost predate Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, precum şi 15 telefoane mobile, trei laptop-uri, o tabletă, trei carduri bancare etc.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te