Cine a fost chimistul născut în Transilvania care a inventat chibriturile? Povestea cutiei „magice”

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 18.04.2024 - 11:32
Cine a fost chimistul născut în Transilvania care a inventat chibriturile - Foto: Pixabay - cu rol ilustrativ
chibrituri inventator

Cine a fost chimistul născut în Transilvania care a inventat chibriturile? Povestea cutiei „magice” prin care este produs focul a avut ca punct de referință și ideea genială a unui om de știință transilvănean.

SHARE

Cine a fost chimistul născut în Transilvania care a inventat chibriturile? Deși pare banală, cutia „magică” ce, împreună cu bețișoarele aferente produce una dintre marile forțe ale naturii, focul.

Iar abilitatea tehnică de a crea focul îi separă pe oameni de alte animale. Un transilvănean a fost cel care a inventat acest obiect atât de necesar în forma apropiată celei pe care o știm și azi.

Cine a fost chimistul născut în Transilvania care a inventat chibriturile? Povestea cutiei „magice”

Chiar dacă apariția brichetelor le-a redus mult influența în viața de zi de zi, chibriturile și cutia aferentă lor, rămân unul dintre obiectele foarte importante din istoria umanității.

În timpurile primitive, omul crea focul prin frecarea pietrelor sau a lemnelor. Crearea focului a contribuit la supraviețuirea speciei umane, dar și la dominația acesteia în regnul animal.

Absolut explicabil și justificabil, așadar, este motivul pentru care focul era venerat ca fiind sacru. 

Cu toate acestea, au trecut multe mii de ani pentru ca omul să fie capabil să creeze focul cu ușurință și în orice moment

Așa s-a ajuns la inventarea chibriturilor. Tehnic vorbind, chibritul este un obiect consumabil care aprinde focul în condiții controlate.

Citește și: Cum a fost inventat telefonul? Savanții au rămas uimiți de „urechea mecanică”

De obicei, este format dintr-un băț mic (sau un carton dur) al cărui capăt este acoperit, de obicei, cu fosfor.

Capul bețișorului se aprinde din cauza căldurii provocate de frecarea acstuia cu o suprafață potrivită.

O etapă importantă în istoria fabricării chibriturilor este semnalată în China, cu puțin înainte de anul 580 d.Hr., unde se folosea un tip de chibrit foarte inflamabil și periculos.

Primele chibrituri au avut diverse probleme: flacăra nu era constantă și reacția inițială era destul de violentă - în plus, mirosul chibritului era neplăcut.

Janos Irinyi s-a născut în județul Bihor de azi

Abia în 1831, francezul Charles Chauriat a adăugat fosfor alb pentru a elimina mirosul. Aceste noi chibrituri trebuiau să fie depozitate în cutii etanșe, dar au fost foarte populare. 

Din nefericire, cei implicați în construcția lor au fost afectați de boli osoase grave, iar fiecare pachet conținea suficient fosfor alb pentru a ucide un om.

Chimistul Janos Irinyi s-a născut în 1817, în județul Bihor de azi - Foto: Arhiva

Când au fost cunoscute pericolele acestor chibrituri, a fost lansată o mare campanie pentru a le interzice.

Cel care este creditat ca fiind inventatorul chibritului silențios și neexploziv este Janos Irinyi, un chimist maghiar născut la 18 mai 1817, în Albiș, azi în comuna Buduslău, județul Bihor.

La acea vreme, Principatul Transilvaniei era încorporat Imperiului Austriac.

Citește și: Cum a apărut internetul și cine l-a inventat? Ar fi fost gândit de Tesla acum mai bine de 100 de ani

În 1836, în timp ce era student la Politehnica din Viena, un experiment nereușit al profesorului său i-a dat lui Irinyi ideea de a înlocui clorura de potasiu cu dioxid de plumb pe capul chibritului, conform matchesmuseum.com.

El a vândut brevetul chibritului silențios de siguranță unui fabricant de chibrituri, Istvan Romer.

Acesta, un farmacist maghiar bogat care locuia la Viena, a cumpărat invenția și drepturile de producție de la Irinyi pentru suma de doar 60 de forinți.

Astfel, producția de chibrituri a început pentru totdeauna, iar Romer s-a îmbogățit de pe urma invenției lui Irinyi.

Pe de altă parte, János Irinyi, care s-a implicat activ și în revoluția maghiară din 1848 condusă de Lajos Kossuth, a murit sărac și uitat, în 1895, la vârsta de 78 de ani.

Inventatorul a murit sărac și uitat

În 1844, suedezul Gustaf Erik Pasch a adus unele îmbunătățiri chibritului inventat de Irinyi, lucru făcut și un deceniu mai târziu de conaționalul său,  John Edward Lundstram.

Acesta, împreună cu fratele său, a înființat o fabrică în Jonkoping, Suedia, unde există în prezent un muzeu al chibriturilor.

Timp de mulți ani, suedezii au deținut practic monopolul mondial în materie de fabricare a cutiilor de chibrituri, cu o industrie localizată în principal în Jönköping. 

Ulterior, înainte de 1950, au apărut și au început să circule pe scară largă și chibriturile rezistente la vânt.

De asemenea, a apărut și cutia impermeabilă, rezistentă la vânt, care era dotată și cu o busolă. 

Citește și: Cine e românul care apără Israelul de atacurile cu drone? E „părintele” sistemului antirachetă Arrow

Ea a fost realizată pentru nevoile armatei în cel de-al Doilea Război Mondial. E drept, odată cu apariția brichetelor, folosirea chibriturilor s-a restrâns tot mai mult, dar niciodată nu se știe când ai nevoie de chibrituri adevărată.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te