Tabăra anti-Dragnea din PSD și-a primit tainul. Acum sunt pro-Dragnea

DE Mircea Marian | Actualizat: 05.04.2019 - 07:50
Ecaterina Andronescus-a lăsat cumpărată cu funcția de ministru al Educației

O mare parte din rebelii care, în toamna lui 2018, cereau demisia liderului social democrat au fost recuperați de acesta, contra unor beneficii.

SHARE

Mișcarea anti-Dragnea din interiorul PSD a dispărut în acest moment. Cei mai duri critici au plecat la Pro România, formațiunea lui Victor Ponta, dar mulți au acceptat cadourile distribuite de șeful lor și au abandonat discursul critic la adresa acestuia.

Chiar și Codrin Ștefănescu a intrat, acum circa 16 luni, într-un conflict deschis cu Dragnea, dar, după o perioadă de penitență, a fost readus în conducerea PSD, ba chiar a fost promovat secretar general al formațiunii.

Practic, în acest moment, în interiorul principalei formațiuni de guvernământ nu mai există nicio mișcare disidentă.

Gruparea Firea, în silentio stampa

În august 2018, primarul Capitalei, Gabriela Firea, era în fruntea listei de pesediști care semnaseră un apel la demiterea lui Dragnea. Sub influența ei, mai mulți parlamentari au părăsit grupurile PSD din Legislativ.

În replică, consilierii partidului din Consiliul General al Municipiului București au votat împotriva unor măsuri propuse de propriul primar. Acum, Firea pare să fie într-un proces de pacificare a relației cu liderul formațiunii de guvernământ.

Din partea lui Liviu Dragnea a sosit un mesaj ferm de pace, la 16 martie: „Cred că această relaţie este în refacere (...) Cred că o întâlnire şi o discuţie într-o perioadă următoare nu poate decât să fie utilă“.

Liderul PSD speră să se împace cu Firea

Câteva zile mai târziu, într-un gest neobișnuit, aproape că și-a cerut scuze de la primarul Capitalei: „Poate și eu am greșit în relația cu Gabi Firea, poate oi fi greșit. Poate și ea a greșit“.

Firea nu a răspuns avansurilor publice, dar atacurile sale împotriva președintelui PSD s-au oprit. Și apropiații ei, în primul rând primarul sectorului 3 Robert Negoiță, au stopat reproșurile împotriva guvernului Dăncilă, pe care-l acuzau că a lăsat marile Primării fără fonduri.

Lotul recompensat cu ministere

Ecaterina Andronescu, care, în 2018, părea gata să se transfere la Pro România și să candideze la președinție cu sprijinul formațiunii conduse de Victor Ponta, s-a liniștit imediat ce Dragnea i-a oferit ce-și dorea: postul de ministru al Educației.

„Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum“, afirma Andronescu într-o scrisoare deschisă, publicată în august 2018.

În septembrie același an, Andronescu se plângea, la un post de televiziune, că Dragnea a vrut să o cumpere cu postul de ministru al Educației. În noiembrie 2018, s-a lăsat cumpărată.

Un alt autor al unei scrisori deschise, Niculae Bădălău, a fost amuțit cu postul de ministru al Economiei. În ianuarie 2018, scria: „Toate aceste erori slăbesc încrederea cetăţenilor în partidul nostru, iar cauza principală este tocmai şubrezirea democraţiei interne. Credibilitatea şi eficienţa guvernării le putem câştiga doar prin renaşterea democraţiei interne, prin dialog onest, transparenţă şi responsabilitate“!

În septembrie 2018, Bădălău dădea primele semne că schimbă direcția: „Eu nu am votat împotriva domnului Dragnea, nu am votat cu grupul pentru că nu era ceea ce gândisem“.

În noiembrie 2018, a depus jurământul de ministru al Economiei, iar acum se afișează, zâmbind, alături de Dragnea, la ședințele conducerii partidului.

Fifor, mutat disciplinar

Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, a semnat în secret scrisoarea anti-Dragnea din august 2018, dar a refuzat să recunoască acest fapt. În declarațiile publice, a adoptat o atitudine ambiguă.

Mihai Fifor a negat că a semnat o scrisoare împotriva lui Dragnea

La cel mai important Comitet Executiv al PSD, din septembrie 2018, la care s-a pus în discuție soarta președintelui partidului, Mihai Fifor a reușit să evite o atitudine tranșantă, fiind plecat în Statele Unite.

Acest joc nu l-a salvat de remaniere, pierzând poziția de ministru al Apărării. În schimb, a primit postul de președinte al Consiliului Național al PSD și a devenit, din acel moment, unul din purtătorii de cuvânt cei mai agresivi ai PSD.

Păcăliți și abandonați

Un grup mic de puciști din toamna lui 2018 a fost momit cu diverse promisiuni pe care Dragnea nu le-a mai onorat. Carmen Mihălcescu și-a temperat atacurile la Dragnea și, acum câteva săptămâni, părea că va prinde un loc eligibil pe lista de candidați la europarlamentare.

Soțul ei, Horia Mihălcescu, este consultantul prin firma căruia PSD a plătit, din subvenția de la buget, mai mulți ziariști, printre care și Doru Bușcu.

Candidatura lui Mihălcescu la Parlamentul European a fost susținută de organizația PSD din București, dar, la final, ea nu a mai prins un loc eligibil. Și-a păstrat însă, în sesiunea februarie-iunie 2019, postul de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Un alt disident, Marcel Ciolacu, a primit funcția de chestor al Camerei Deputaților, deși acesta a fost un susținător deschis al fostului premier Mihai Tudose și, în toamna lui 2018, presa a scris că a avut o altercație fizică cu Dragnea, care l-ar fi lipit de un perete.

În februarie 2019, lui Felix Stroe, șeful organizației PSD Constanța, fost ministru al Transporturilor și fost pucist, i s-a fluturat perspectiva de a reveni în Guvern. Nu a primit nimic, Transporturile fiind preluate de Răzvan Cuc, sub controlul lui Ionel Arsene, în prezent baronul favorit al lui Dragnea, alături de care liderul PSD a fost în vacanță.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te