Care este cea mai sigură cameră dintr-un hotel. Sfaturile unui agent FBI cu misiuni sub acoperire

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 20.09.2023 - 18:37
Care este cea mai sigură cameră dintr-un hotel. Ce sfaturi dă un agent FBI cu misiuni externe Foto: Profimedia Images (fotografie cu caracter ilustrativ)

Cazarea la etajul trei a hotelurilor este cea mai sigură din punct de vedere al securității, dezvăluie o fostă agentă FBI și CIA. După ce a primit amenințări, ea își ia întotdeauna măsuri sporite de siguranță, mai ales atunci când călătorește cu familia.

SHARE

Cazarea la etajul trei a hotelurilor este cea mai sigură din punct de vedere al securității, dezvăluie o fostă agentă FBI și CIA.

După ce a primit amenințări, ea își ia întotdeauna măsuri sporite de siguranță, mai ales atunci când călătorește cu familia.

Fosta agentă CIA și FBI a dezvăluit măsurile de precauție pe care și le ia atunci când călătorește, mai ales în străinătate, transmite Daily Star.

Tracy Walder, în vârstă de 44 de ani, a fost ofițer CIA și agent special FBI între anii 2000 și 2005 iar asta a făcut-o să fie extrem de precaută atunci când călătorește în străinătate, chiar și la 20 de ani de când nu mai activează.

Care este cea mai sigură cameră dintr-un hotel. Ce sfaturi dă un agent FBI cu misiuni externe

Înainte de a pune piciorul într-o țară străină, Tracy cercetează zona pentru a afla dacă există amenințări și își instalează o aplicație care alertează contactele cu privire la locația sa în caz de urgență, transmite Daily Star.

Atunci când se cazează în hoteluri, Tracy optează să stea într-o cameră situată între etajele trei și șase - suficient de jos pentru ieșirea în caz de urgență, dar suficient de departe de orice intruși care ar putea intra pe la parter sau etajul unu.

Citește și: FBI a venit în România după un părtaș la violențele de la Capitoliu. Robert se antrena în București

De asemenea, ea încuie întotdeauna una camerei de hotel și pune mereu un opritor de ușă, iar în bagaje are mereu un dispozitiv de urmărire Apple AirTag. Un dispozitiv identic îl are și fiica ei de opt ani.

Mai mult, fost agentă nu folosește niciodată locuințe private închiriate prin rețele gen AirBnB, din cauza riscurilor de securitate.

Sfaturi despre securitate, de la o profesionistă

Tracy, în prezent profesor de justiție penală, din Dallas, Texas, SUA, a declarat: „Când vine vorba de nivelul etajului, sunt două lucruri - primul este intrarea.

În mod obișnuit, cineva care încearcă să facă rău va merge pe calea cea mai ușoară pe care o poate urma, și aceasta ar fi intrarea de la parter, deoarece este cel mai accesibil.

În ceea ce privește ieșirea, dacă te afli prea sus, la etajul 20 sau 21 - îți va fi foarte greu să ieși rapid

Citește și: https://newsweek.ro/actualitate/medicii-din-romania-au-invatat-mecanisme-anti-coruptie-de-la-fbi-vor-sa-previna-spagile-din-sistem 

Pentru mine este o obișnuință acum, tocmai m-am întors dintr-o excursie în Florida în acest weekend și mă repartizaseră la primul etaj.

Am cerut să fiu mutată și m-au pus la etajul patru. Apoi, încui camera.

Soțul meu, Ben, în vârstă de 44 de ani, mă tachinează în legătură cu asta și, deși este puțin probabil ca cineva să intre prin efracție, realitatea este că personalul hotelului are o cartelă pentru a intra în cameră." explică fosta agentă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te