Judecătoarea care judecă dosarul lui Vlad Pascu, câștigă 14.000 lei/lună. Îi căuta pe morți în sală. De ce nu a fost aceasta suspendată și cu ce noi abateri a mers astăzi în sala de judecată?
Judecătoarea din 2 Mai noi întrebări ireale la proces. Ce le-a spus părințiilor celor două victime? Cum au ieșit părinții din sala de judecată și ce au povestit în fața jurnaliștilor?
Cine e fosta iubită a lui Florin Piersic care nu vrea să-l mai vadă? În lunga listă de cuceriri feminine ale marelui actor, una anume este o prezență aparte. Mulți au considerat-o cea mai mare iubire a artistului, relația lor fiind specială fără a se concretiza într-o căsnicie.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-a aflat în negocieri avansate cu PSD pentru a-și pune fiica pe listele pentru alegerile europarlamentare din acest an. După ce reușise să-și pună fiul, actualmente deputat PSD, pe listele pentru Senat de la Suceava.
Fiul primarului din Râmnicu Vâlcea, Vlad Gutău, a ajuns unul dintre cei mai de succes investitori în imobiliare, din această localitate. Dintr-un salariu de consilier parlamentar. Tatăl său a făcut închisoare după ce a fost condamnat în două dosare de corupție de către DNA.