Ce pensie va avea președintele Klaus Iohannis? Șeful statului și-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, el urmând să împlinească 65 de ani pe 13 iunie.
Iohannis și-a depus cererea de pensionare ca profesor. De ce va avea pensie mică? Postul, la concurs
Ligia Deca a declarat, miercuri la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Dâmboviţa, că liberalii şi-au asumat reforma în educaţie şi au crescut salariile cadrelor didactice cu 50%, din iunie anul trecut până în iunie 2024, iar bugetul pentru educaţie a fost unul record.
Elevii care au luat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una dintre probe. Proiectul de lege a fost depus la Senat.
Ministerul Educației a refuzat să plătească deplasarea unor elevi premiați la un concurs internațional de latină. Părinții acuză Ministerul că nu i-a sprijinit financiar pe copii. Până în urmă cu 2 ani, ministerul suporta costurile participării la concursul „Ovidianum”.