Românii care nu se dezinfectează când intră în cotețul porcilor riscă amendă de 18.000 de lei

DE Daniel Toșa | 30.11.2021 - 14:31
Românii care nu se dezinfectează când intră în cotețul porcilor riscă amendă de 18.000 de lei/FOTO: Unsplash

Legea porcului a fost aprobată în Senat și cuprinde o serie de reguli pentru crescătorii de porci în gospodărie.

SHARE

Proiectul a fost deja trimis spre aprobare Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Amenzile pentru nerespectarea prevederilor sus-menţionate sunt cuprinse între 5.000 şi 18.000 de lei.

Astfel în forma adoptată de Senat la data de 22 noiembrie se menţionează obligaţiile crescătorilor de porcine. Astfel, crescătorii au obligaţia:

- de a solicita înregistrarea exploataţiei în Sistemul Naţional de Identificare şi înregistrare a Animalelor;

Citește și: Testele de salivă ale vrajbei. Părinți & sindicate: Nu respectă reguli sanitare. Guvern: Sunt sigure

- de a solicita identificarea porcinelor si inregistrarea acestora în Baza Naţională de Date, componentă a Sistemului Naţional de Identificare şi înregistrare a Animalelor, precum şi toate mişcările şi evenimentele la care sunt supuse animalele, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare.

- respectării cerinţei de a achiziţiona porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerinţelor legale în vigoare şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.

- să solicite înregistrarea în Baza Naţională de Date, a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare. 

Citește și: Leo de la Strehaia are ofertă de job în închisoare. Neobișnuit cu munca, îi e frică că nu face față

În ceea ce priveşte cerinţele pentru maximum cinci porci crescuţi pentru consum propriu sunt: 

b) să deţină porcine în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deţinute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;   

c) să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici - porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea;   

d) să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor;   

e) să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din adăpost;   

f) să nu intre în adăpost de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vanătoare; 

g) să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împutemicit cu privire la:

- orice modificare a stării de sănătate a porcinelor; 

- orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;

- orice mortalitate aparută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;   

h) echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploataţie să fie folosite exclusiv acestei activităţi;

i) să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;   

j) să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere - această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale;   

k) să nu hrăneasca porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora;   

l) să nu foloseasca aşternut vegetal pe o perioada de cel puţin 90 de zile de la recoltare.   

ANSVSA şi Ministerul Agriculturii vor elabora şi promova, prin ordin comun, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ghiduri de bune practici privind implementarea principiilor şi cerinţelor de biosecuritate pentru fiecare dintre tipurile de exploataţii de creştere a porcinelor din România. Pentru exploataţiile de tip familial şşi exploataţiile de tip semideschis pentru rasele autohtone acestea vor conţine inclusiv formularele necesare autorizării sanitar-veterinare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te