Cum a băgat spaima în americani interlopul Anaser Duduianu: Mafia românească vine după banii voștri

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 31.03.2024 - 14:34
Cum a băgat spaima în americani interlopul Anaser Duduianu Foto: Orange County District Attorney’s Office
Poliția americană a prezentat filmări cu camerele de supraveghere în momentul montării de skimmere pe cititoarele de carduri Foto: FoxNews/ Orange County District Attorney’s Office
Anaser Duduianu Foto: Facebook

Presa americană avertizează cetățenii că trebuie să se ferească de mafia romanească afalată în plină extindere a infracțiunilor de clonare de carduri. Personajul central este interlopul Anaser Duduianu.

SHARE

Interlopul Anaser DUduaianu, care a preluat o parte din oamenii lui Florian Tudor, zis Rechinu, și a organizat o puternică bandă de clonat carduri.

Interlopul Florin Duduianu, zis Anaser, era liderul unei bande care se ocupa cu furtul banilor de pe carduri, iar cu banii câștigați trimitea lapte praf traficanților de droguri din Mexic.

Cum a băgat spaima în americani interlopul Anaser Duduianu: Mafia românească vine după banii voștri

Procurorii din California spun că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi escrocherii - skimming-ul cardurilor de debit - plasând dispozitive pentru a fura informații personale pe aparatele de vânzări din magazinele alimentare.

Citește și: Interlopul Anaser Duduianu conducea în SUA o bandă care trimitea lapte praf traficanților din Mexic

Skimmerii de carduri de debit sunt de mult timp o problemă la benzinării și la bancomate. Acum, o rețea foarte bine organizată de escroci se extinde. 

"Vor avea oameni care vor sta în fața unui Walmart sau a unui Target, și va părea că cerșesc", au declarat procurorii pentru Fox News Digital. "Uneori vor avea câțiva copii. Ei folosesc, de fapt, tehnologia Bluetooth care este conectată la skimmerele din interiorul magazinelor și iau datele necesare pentru clonarea cardurilor.

Așa că ei câștigă de două ori: cerșesc și primesc bani de la oameni și furând datele cardurilor de pe skimmere."

Patru secunde pentru a monta "pisica"

O înregistrare video de pe camerele de supraveghere, obținută de Departamentul de Poliție din El Cajon, arată că suspecții pot plasa un skimmer, "pisica" în limbajul infractorilor, peste dispozitivul de trecere a cardului de credit de la casa de marcat în doar câteva secunde – și acesta arată aproape exact ca unul real.

Poliția americană le recomandă oamenilor să tragă de acest dispozitiv înainte de a introduce cardul. "Dacă se clatină sau se desprinde, înseamnă că este fals", arată sursa citată.

Autoritățile americane au arestat 48 de membri ai unei rețele criminale românești, suspectați că au furat sute de mii de dolari din California, relatează presa de peste Ocean.  

Și, în ciuda unei campanii de amploare de arestări, care s-a soldat în lunile decembrie și ianuarie cu reținerea a zeci de suspecți în SUA, Europa și Mexic, unde aceștia se asociază cu cartelurile din zone turistice importante precum Tulum, furturile sunt în creștere, deoarece hoții își dublează eforturile, potrivit autorităților.

Aceștia pot încasa până la 9 milioane de dolari pe lună - "o mare parte din această sumă chiar pe cheltuiala contribuabililor", avertizează Fox News.

În SUA, banda condusă de Anaser Duduianu este bănuită că a instalat dispozitive de skimming în magazine, folosindu-le pentru a frauda cardurile sociale EBT, pe care familiile cu venituri mici le utilizează pentru a cumpăra alimente și lapte praf pentru copii.

Citește și: Interlopul Anaser Duduianu, care a șantajat maneliști și făcea live-uri din Mexic și SUA, capturat

După fraudarea cardurilor, infractorii cumpărau lapte praf, pe care îl transferau în Mexic - unde este penurie - pentru a fi folosit de cartelurile locale în traficul de droguri, potrivit Antena 3.

Citește și: Cum voiau interlopii Aramis, Anaser și Vențer să se răzbune pe Florin Salam care le datora 100.000€

Fraudau carduri sociale 

Procuror districtual american:

"Victimele lui Duduianu sunt mame singure și oameni muncitori"
"Victimele sunt mame singure care se luptă pentru a pune mâncare pe masă și oameni muncitori care au nevoie de o mână de ajutor și care se trezesc stând la coadă la casă cu

sacoșele de cumpărături, doar pentru a fi umiliți atunci când află că nu mai au bani în cont, deoarece un hoț le-a luat totul", a declarat Todd Spitzer, procurorul districtual din comitatul Orange al statului californian.

Citește și: Cum făcea jaf după jaf Clanul lui Ghiocel în SUA: “Valcea Romanian Transnational Crime Group”

Anaser Duduianu, unul dintre cei mai căutați infractori din România

Printre cei arestați se numără Florin Duduianu, în vârstă de 39 de ani, unul dintre cei mai căutați infractori din România și descris de autorități ca fiind liderul grupului, a relatat ABC 7 News.

Citește și: Fuga liderului clanului Duduianu, Anaser: din UK în Mexic, apoi, ajutat de o călăuză, în SUA

Potrivit sursei citate, unii dintre suspecți au etalat în postări pe rețelele de socializare mașini de lux și ceasuri Rolex.

Duduianu a fost între timp pus sub acuzare de un Mare Juriu federal pentru accesarea frauduloasă a fondurilor de asistență guvernamentală.

Reținut în SUA, Anaser Duduianu nu va putea fi extrădat în România decât după ce-și va ispăși eventuala condamnare pentru faptele comise pe pământ american.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te