Aproape 3.000 de locuri la școlile MInisterului de Interne. Când încep înscrierile și probele

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 23.04.2024 - 16:04
Admitere la școlile de Poliție Foto: Facebook/ Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina

Românii care vor să devină polițiști, jadarmi, polițiști de frontieră sau pompieri pot să se înschire la școlile de subofițeri ale Ministerului de Interne. Înscrierile încep curând.

SHARE

Ministerul de Interne a anunțat că la școlile postliceale care pregătesc subofițeri în Poliție, Jandarmerie, Poliție de Frontieră și Pompieri au scos la concurst 2.880 de locuri.

Înscrierile încep pe 24 aprilie și se finalizează pe 14 mai iar probele încep pe 25 mai. 

Aproape 3.000 de locuri la școlile MInisterului de Interne. Când încep înscrierile și probele

În perioada  aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele șase instituții  de învățământ ale MAI în care se formează agenți de poliție, subofițeri și maiștri militari.

Cifrele de școlarizare, defalcate pe instituții, sunt  următoarele:

Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – 1.340 de locuri,

Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – 300 de locuri,

Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – 240 de locuri,

Școala Militară  de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – 350 de locuri,

Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – 350 de locuri,

Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești – 300 de locuri.

Citește și: Tinerii pot intra la Academia de Poliție fără admitere. Care sunt condițiile în anul 2024

În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, cererea de înscriere se transmite în format electronic la unitățile de recrutare ale inspectoratelor județene de poliție, de jandarmerie sau pentru situații de urgențe, precum și la inspectoratele

 teritoriale ale poliției de frontieră și la structurile de resurse umane ale inspectoratelor generale de la nivel central, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de  oferta educațională.

În cazul candidaților care optează pentru locurile Poliției de Frontieră și nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat, aceștia se pot adresa structurilor de resurse umane din unitățile subordonate Inspectoratului General al Poliției Române, potrivit domiciliului sau reședinței înscris/ă în cartea de identitate.

Adresele de e-mail la care se transmit cererile de înscriere se postează pe site-ul oficial al unităților de recrutare.

Astfel, la primirea cererii-tip persoana cu sarcini de recrutare atribuie candidatului un cod unic de identificare, precum și centrul zonal la care este arondat, după care o scanează și o transmite la adresa de e-mail indicată de candidat.

Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun toate documentele solicitate până la data de 21 mai 2024. Evaluarea psihologică a candidaților și soluționarea eventualelor contestații se finalizează în acest termen.

Citește și: Parteneriat între Academia de Poliţie şi FBI. Cooperarea există deja

Când încep probele de admitere? Cum se desfășoară acestea?

În continuare, în perioada 25-31 mai 2024, candidații vor avea de parcurs proba de evaluare a performanței fizice care se susține în centrele zonale de selecție potrivit arondării, indiferent de unitatea de învățământ pentru care au optat, astfel:

– Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

– Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;

– Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;

– Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidații din județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;

– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru candidații din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea.

– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;

– Atenție! Candidații pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești susțin proba de evaluare a performanței fizice exclusiv la sediul acestei instituții de învățământ.

De menționat este că repartizarea în vederea susținerii probei se realizează de către unitatea de învățământ pentru care a optat candidatul, iar planificarea pentru susținerea probei se va realiza prin centrul zonal de selecție la care este arondat acesta.

Repartizarea, planificarea și rezultatele obținute vor fi postate pe site-urile oficiale ale unităților de învățământ pentru care au optat candidații, precum și pe site-urile centrelor zonale de selecție.

Citește și: Scandal la Școala de Poliție din Cluj. ”S-au găsit viermi în ciorbă și în paste. Nu e prima dată”

Această probă nu va putea fi contestată, repetată sau reexaminată. În același timp, traseul practic-aplicativ se va realiza în prezența a trei reprezentanți ai părinților, aleși prin tragere la sorți, din rândul celor care își exprimă acordul, zilnic, înainte de începerea probei, pentru fiecare serie în parte.

Proba de evaluare a cunoștințelor va avea loc în data 15 iunie 2024, la unitățile de învățământ pentru care au optat, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.

Pentru candidații la concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal, proba de evaluare a cunoștințelor constă într-un test grilă, care va cuprinde, subiecte de limba română – în proporție de 40%, subiecte de limbă străină – în proporție de 15%, subiecte din

legislația specifică MAI, precum și a instituțiilor politice ale statului – în proporție de 20%, subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raționamentului logic –  în proporție de 15%, iar punctajul din oficiu reprezintă 10 % din nota maximă.

Pentru limba străină candidatul are posibilitatea să opteze, prin cererea-tip de înscriere, pentru una din următoarele disciplinele: limba engleză sau limba franceză.

De asemenea, tematica și bibliografia pentru proba de evaluare a cunoștințelor se publică pe site-urile unităților de învățământ.

Eventualele contestații cu privire la această probă de concurs se transmit de către candidați online la adresa de e-mail a unității de învățământ pentru care candidează și se soluționează la sediul acesteia, în termen de 48 de ore de la depunere.

Examinarea medicală se realizează în perioada 19 iunie -12 iulie 2024, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în funcție de instituția de învățământ vizată, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

Unitățile de învățământ postează pe site-urile oficiale, la finalul fiecărei zile, situația candidaților care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare la sediul unităților de învățământ și prin postare pe site-urile oficiale ale acestora, până la data de 19 iulie 2024.

Mai multe detalii pot fi regăsite, prin accesarea paginii de internet a Ministerului Afacerilor Interne, www.mai.gov.ro, secțiunea Cariera- Instituții de învățământ/formare profesională.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te