„Dumnezeule, în ce ne-am băgat?“

DE Ramona Ursu | Actualizat: 19.08.2018 - 10:39

Cum a apărut „Noi facem un spital!“, cuvintele cu care rezonează sute de mii de români? În spatele lor stă o altă poveste.

SHARE

În decembrie 2017, cu toate avizele obținute, Carmen și Oana continuau strângerea de fonduri pentru spital, proiect care începuse încă de cu doi ani înainte, când planurile se schimbau de la renovarea unei secții, construirea unei mici clădiri până la ceea ce avea să devină „spitalul viitorului“.

„La finalul anului trecut, spuneam că noi construim o clinică, iar, în decembrie, am zis pentru prima dată clar: «Noi facem un spital!». Asta pentru că am citit pe Facebook un comentariu la o postare a Magdei Vasiliu, care a fost cu copilul în Italia să-l trateze de cancer. Eram felicitate că renovăm Secția de Oncologie de la «Marie Curie». Ne‑am dat seama că oamenii nu înțeleg ce facem. Și ne-am spus una alteia: «Dar noi nu renovăm, noi facem un spital!» și de atunci așa a rămas“, spune Carmen. Oana crede că „neînțelegerea“ celorlalți a apărut și din lipsa de curaj a lor, pentru o perioadă, de a-și asuma un proiect de o asemenea dimensiune: „Acum, am început să ne obișnuim. Dar, la început, când am văzut spațiul pe care urma să construim, ne-a apucat frica. «Dumne-zeule, în ce ne-am băgat?», asta aveam în minte. Simți o responsabilitate uriașă, atâția oameni au avut încredere în tine, au donat foarte mulți bani și nu vrei să-i dezamăgești“. 

Citește dosarul integral „Spitalul construit printr-un miracol”

„Noi facem un spital!“ în locul statului român”

VIDEO „Spitalul viitorului“

Proiectul de suflet al miilor de români. Cum ne implicăm

Ciudata poveste a mormântului doctorului Pesamosca

Singura dată când guvernanții au fost interesați de proiectul noului spital a fost când un secretar de stat de la Ministerul Sănătății a venit pe șantier pentru a vedea dacă mormântul fostului profesor Alexandru Pesamosca nu este atins de lucrările de construcții. „A venit un domn, acum două luni, și ne-a spus că a fost sesizat, prin e-mail, că profanăm morminte și că el trebuie să verifice ca să dea un răspuns. Ni s-a părut interesant cum de ministerul, la zeci de solicitări pe care le facem pentru pacienții din România, nu ne dă un răspuns, dar pentru acest lucru a venit la noi”, spune Carmen Uscatu. Aceasta i-a transmis oficialului să găsească o soluție, împreună cu familia fostului medic și cu Patriarhia, pentru a muta mormântul profesorului Pesamosca. „Este un mormânt aflat în ilegalitate în curtea spitalului. Pentru proiectul nostru a reprezentat costuri suplimentare de zeci de mii de euro, a trebuit să facem diverse modificări. Autoritățile trebuie să-l mute, pentru că, pe acolo, urmează să treacă o stradă. Apoi, și pentru psihicul copiilor nu este bine ca aceștia să vadă pe geamul spitalului un mormânt”, spune Oana. „Dăruiește Viață” s-a oferit să facă o criptă în biserica de la „Marie Curie”, în care să fie mutat mormântul profesorului Pesamosca, iar noul bloc operator să poarte numele celui care visa să ridice aici un spital nou pentru copii.

Citește dosarul integral „Spitalul construit printr-un miracol”

„Noi facem un spital!“ în locul statului român”

VIDEO „Spitalul viitorului“

Proiectul de suflet al miilor de români. Cum ne implicăm

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te