Guvernul Dăncilă se laudă pe site cu strategia anti-sărăcie a lui Cioloș

DE Alexandru Pop | Actualizat: 24.05.2018 - 15:57

Strategiile, politicile și programele Guvernului României care apar pe portalul Executivului condus de Vasilica Viorica Dăncilă sunt cele stabilite de premierul Dacian Cioloș. De un an și jumătate, nici o actualizare a acestora nu a fost dispusă de prim-miniștrii PSD.

SHARE

La capitolul "Strategii, politici, programe" de pe site-ul oficial al Guvernului României, ultima postare este din decembrie 2016 și se referă la raportul privind situația economică și bugetară pe 2016, deci din guvernarea Cioloș.

Mai mult, un proiect social de care PSD ar trebui, doctrinar vorbind, să se ocupe cu asupra de măsură, este tot opera fostului premier Cioloș: "Pachetul național anti-sărăcie".


Promisiunile lui Cioloș

La capitolul menționat, site-ul Guvernului României păstrează un întreg discurs al lui Dacian Cioloș de la începutul unei ședințe de Executiv (un discurs care abundă în promisiuni sociale. Aproape nici una dusă la bun sfârșit, dar fără ca premierii care au urmat să menționeze abandonarea proiectelor):

"o să facem o prezentare a unui pachet de incluziune socială despre care am mai vorbit, pornind de la faptul că avem în România foarte mulţi oameni supuşi riscului de sărăcie, dintre care 1,7 milioane sunt copii, cu riscurile mai mari mai ales în mediul rural. 

Şi pornind de la această constatare, de la faptul că noi avem o strategie naţională anti-sărăcie, pe care nu vrem s-o ţinem doar la nivel de strategie şi de documente, am cerut doamnei ministru Costea, împreună cu domnul vicepremier Dîncu şi cu consilierii mei de la Cancelarie, să vină cu un plan care să canalizeze şi fonduri din bugetul naţional, şi fonduri europene, combinându-le pe măsuri care există deja, dar unele dintre ele sunt insuficent folosite, alte măsuri noi pe care le avem în vedere sau chiar şi proiecte pilot dezvoltate de anumite structuri neguvernamentale care şi-au dovedit eficienţa şi pe care vrem să le generalizăm. 


"Plasă de siguranță" pentru săraci

Este o schemă integrată, care este organizată pe etape din viaţă, în aşa fel încât să putem oferi un fel de plasă de siguranţă pentru cei supuşi riscului de sărăcie indiferent de vârstă, pornind de la naştere şi până la sfârşitul vieţii. 

Astfel, la vârsta preşcolară, obiectivul este să completăm programul naţional "Fiecare copil în grădiniţă" cu câteva măsuri care să ajute la achiziţia de rechizite, îmbrăcăminte, vitamine. 

Totodată, la naştere să asigurăm, dincolo de un sprijin pentru screening medical, vaccinuri, să ne asigurăm că toţi copiii pot primi identitate, mai ales sunt cazuri de copii unde familiile nu au domiciliu fix, precis, şi, din acest motiv, sunt copii care rămân fără identitate şi care sunt excluşi apoi întregului sistem de sprijin şi ne gândim să venim aici cu câteva soluţii. 

La vârsta şcolară să reducem abandonul şcolar. Să extindem tot cu bani europeni programele "A doua șansă" şi aici ne gândim să extindem câteva programe care sunt localizate doar în câteva regiuni acum, cum este programul "Teach for Romania" sau programul "Învăţător pentru România" sau programul "Caravana medicală la sate", ambele programe dezvoltate de tineri români, în multe cazuri care au studiat în străinătate, care s-au întors în ţară şi care, dincolo de meseria pe care o au, au dezvoltat organizaţii neguvernamentale şi astfel de acţiuni care s-au dovedit eficiente şi pe care am vrea să le generalizăm. 


"A doua șansă la școală"

Apoi, pentru tinerii care au abnadonat şcoala şi care nu au şanse la un loc de muncă, aici ne gândim să venim cu o abordare proactivă din partea Agenţiei de Ocupare, să dezvoltăm programe de asistenţă care să îi caute pe aceşti tineri şi să îi ajute să se integreze din punct de vedere profesional sau, prin extinderea programului "A doua şansă la şcoală" să poată să poată să-și continue şcoala. 

Pentru cei mai în vârstă, ne gândim la câteva idei care să promoveze îmbătrânirea activă şi, mai ales, recunoaşterea de către stat a unor eforturi pe care de multe ori persoanele în vârstă le fac la nivel social. 

Ne gândim astfel la un program numit "Bunicii comunităţii", în aşa fel încât astfel de persoane care sunt diponibile să îngrijească copii să poată să o facă într-un cadru organizat.
Totodată pentru familii, domnul vicepremier Dîncu are în proiect un pachet de legi al locuirii, care să ajute la clarificarea situaţiei locuinţelor sociale, şi totodată un program de microgranturi pentru familii sărace, care au nevoie de câteva investiţii uşoare de multe ori pentru a-şi asigura o locuinţă cu o decenţă minimă.
Împreună cu doamna ministru Aura Răducu, pentru a putea finanţa aceste programe, care o parte sunt acoperite din bugetul naţional, am lucrat - deci, împreună cu doamna ministru şi cu Ministerul pentru Fonduri Europene - la o adaptare a ghidurilor pentru diferitele programe operţionale, în aşa fel încât să existe compatibilitate şi coerenţă între diferite măsuri şi programe sectoriale şi aceste obiective, pentru a putea să dăm mai multă claritate potenţialilor beneficiari legat de cum se pot finanţa aceste programe.
Vrem să trecem de la abordarea, aşa cum am spus de mai multe ori, de la abordarea sectorială pe program, la o abordare integrată pe pachete de obiective şi acest pachet cu măsuri sociale este unul din primele pe care vrem să le prezentăm, pentru a da coerenţă utilizării bugetului naţional cu fondurile europene.
Astăzi vom avea o prezentare generală a acestui pachet în guvern, după care am solicitat consilierilor mei de la Cancelarie, împreună cu Ministerul Muncii să organizeze un eveniment în zilele următoare în care să putem prezenta în detaliu aceste 47 de măsuri, cred că sunt, incluse, adunate în acest program şi ele să poată să fie discutate cu organizaţiile neguvernamentale din domeniul social, cu mediul academic, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai primăriilor, cu cei care ar putea fi potenţialii utilizatori ai acestor instrumente." 

_________________

Sursa foto: guv.ro










Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te