Pestilențiul Danubiului ilfovean: De ce, cum, până când?

Infractorul Dragnea este piatra de moară legată de gâtul PSD. Din partea-mi, n-au decât să se scufunde pe veci în mocirla fără fund a unei pestilențiale turpitudini. Nimeni nu va purta doliu pentru ei. Dar borfașul trebuie să demisioneze din fruntea Camerei Deputaților. Prezența sa acolo dezonorează, maculează, înjosește o instituție vitală pentru o democrație credibilă, robustă și funcțională.

Ceea ce urmăresc pesediștii este să inoculeze o stare de panică combinată cu un fatalism al resemnării care să le îngăduie instalarea irezistibilă și ireversibilă a noii dictaturi, parte a valului populist-etnocentric, în fond neo-totalitar, care face azi ravagii în Europa de Est și nu doar acolo.
Tocmai de aceea mobilizarea elitelor intelectuale și civice este vitală în acest moment. Spontaneitatea străzii are nevoie de articularea discursului democratic realist drept alternativă la mlaștina minciunilor pesediste.

Un gând despre UDMR, partenerul constant al PSD. Ar fi fost o clipă izbăvitoare pentru această eclectică și eterogenă formațiune dacă liderii ei, participanți la jocurile actualei guvernări, ar fi decis ruperea de letala vrajă, finalul condiției lor ancilare. N-au făcut-o, au fost prezenți și absenți la votarea moțiunii de cenzură, vor persevera, jalnic, oportunist și cinic, în a se închina simultan, ipocrit, lui Dumnezeu și, în chip real, lui Mamona...

Acestea fiind zise, eu unul (și ca mine, n-am nicio îndoială, sunt mulți, foarte mulți) refuz să cred că România este o țară fără alternativă, ocupată pentru eternitate de canalii, otrepe, scelerați și țoape analfabete. Refuz să cred că resemnarea, capitularea explicită ori implicită, onirismul politic, evadarea dintr-o realitate stăruitor și insuportabil agasantă ar putea fi altceva decât ceea ce sunt, anume supape efemere și înșelătoare pentru o persistență, chinuitoare deznădejde.
Refuz orice formă de colectivism primordialist, orice exhibitionism patriotard, orice expresie a demagogiei autoritar-paranoice, orice tentativă de stigmatizare, diabolizare, dez-umanizare a celuilalt, orice romantizare, exaltare, exonerare a totalitarismelor (comunist și fascist). La ceasul delirului, reafirm încrederea mea în rațiune.