O scrisoare a rușinii. Trebuie să uităm?

În 2012, când, formula este a lui Horia-Roman Patapievici, a avut loc o „lovitură de stat legală”, zeci de oameni – lista începea, sper că memoria nu mă înseală, cu Stelian Tănase și includea o bună parte a intelectualilor USL - scriau celor mai importante instituții că totul este în regulă în România, că nu au niciun motiv de îngrijorare.

În 2012, când nu persoana lui Traian Băsescu era exclusiv în discuție (și, mai ales, în criză), ci chiar statul de drept și democrația liberală de la noi, când acestea din urmă deveniseră ținta predilectă a unor asalturi feroce din partea unora dintre cei mai duri adversari, oamenii care sunt pe acea listă girau cu numele lor o mare ticăloșie și propagau un mare neadevăr, încercând să ne convingă și să îi convingă pe oficialii europeni că tot ce se întâmpla era în regulă.

NU era deloc în regulă! Era un asalt al barbariei la adresa democrației, era ceva teribil de rău care (ni) se întâmpla.

Suntem în 2018, tot vara, tot în mijlocul unei crize prelungi și adânci. Efectele lui 2012 – efectele răsturnărilor legislative, juridice, constituționale, valorice – se fac, din plin, simțite și acum. Sigur, retorica și practica răului cunosc și forme noi. 

Dintre cei de pe acea listă din 2012 – rușinoasă -, o parte tac acum, când comportamentele de sorginte totalitar-autoritară se repetă. Atunci erau voioși, curajoși și girau cu numele lor o ticăloșie strigătoare la cer; acum tac. Foarte puțini de pe acea listă protestează pe față; nu spun însă nimic despre faptul că, în urmă cu 6 ani, au susținut atitudini publice în detaliu asemănătoare cu cele pe care azi le condamnă. Logică și consecvență, cum ar veni. 

Mulți însă de pe lista cu pricina cred, în continuare, că a juca în picioare democrația este un comportament profund democratic. Câțiva de pe aceeași listă au obținut ceea ce în sinea lor și-au dorit atunci – o sinecură la un consulat pentru băiat, o poziție academică, șamd. Unii, pentru că sunt resentimentari, clocotesc de nervi – încă nu au obținut; totuși, mai speră...

Dar sunt acești oameni inocenți? E cineva care - matur și, teoretic, responsabil – girează începutul unei catastrofe cu adevărat nevinovat? Și, chiar trebuie să uităm așa de ușor ceea ce au făcut acei oameni? Mai ales că, alături de alții, pesemne că mult mai duri, ne-au cam furat viitorul... 

Cristian Pătrășconiu este publicist, eseist, autor al mai multor cărți de dialoguri (cinci publicate la Editura Humanitas), editor-coordonator al publicației Marginalia