Conspirația heringilor roșii

DE Sabin Orcan | Actualizat: 03.09.2018 - 10:30

Am mai scris, acum vreo câțiva ani, despre boala politicianului, dar și a presei de pe malurile Dâmboviței de a deturna orice discuție serioasă printr-o fentă retorică.

SHARE

Tu spui că guvernul îndatorează țara, iar el îți răspunde că vor crește pensiile și salariile.

Tu spui că se încearcă o castrare a legilor justiției, iar el îți răspunde că vrea să apere drepturile inculpaților și ale condamnaților.

Tu îi atragi atenția că există o corupție generalizată, iar el o dă pe povești despre protocoale și portocale.

Tu vorbești despre cutare sau cutare neregulă, iar el se repliază dând vina pe greaua moștenire.

Luate separat, propozițiile care compun frazele de mai sus par corecte. Dar chiar și dacă n-ar fi, ele n-au nicio relevanță pentru problema ridicată. Nu sunt „în chestie“, cum ar zice Nenea Iancu.

Anticii au numit această eroare logică „ignoratio elenchi“. În traducere liberă, argumentul irelevant. Acum mai bine de două secole, un politician și pamfletar englez a redefinit-o drept tehnica „heringului roșu“. De la peștele folosit de vânători pentru a-și deruta câinii, cu scopul de a-i dresa să ignore mirosurile întâlnite în cale, chiar dacă sunt mai puternice, pentru a urmări în continuare prada.

Este ceea ce se petrece, mai abitir ca oricând, pe malurile Dâmboviței. 

În ultimul an și jumătate, odată cu instalarea regimului Dragnea, s-a mers însă prea departe. Până la limita paroxismului și chiar a patologicului. De data asta, nu se mai folosesc figuri de stil. S-a trecut la minciuni ordinare și manipulări grosolane.

Tu îi spui că partidul are un comportament antidemocratic, iar el îți răspunde că a refuzat să fie racolat de KGB.

Tu reclami că guvernul a reprimat un protest pașnic, iar el găsește similitudini cu soldații israelieni care împușcă palestinieni în Gaza.

Tu observi că suntem conduși de infractori, iar el insinuează că liderii coaliției sunt amenințați cu moartea.

Tu întrebi ceva despre războiul dintre palate, iar el îți șoptește că anul trecut, pe înserat, l-au urmărit niște asasini în negru.

Tu te plângi că n-avem investiții străine, iar el îi aseamănă pe aliați cu niște gândaci care vor să sugă nu sângele, ci gazul poporului.

Tu sesizezi gravitatea epidemiei de pestă porcină africană, iar el îți explică imediat că Occidentul ne vrea răul.

Tu îi amintești ce a mai declarat președintele, iar el îl acuză că a condus o organizație nazistă.

Tu îi spui că rectificarea bugetară afectează siguranța națională, iar el îți răspunde că nu se mai pot plăti lefurile.

Cam așa se derulează, de la o vreme, „dialogul“ dintre cele „două Românii“. În fapt, sunt două monologuri care se aud, adesea, unul peste celălalt. Într-o hărmălaie generală, în care locul argumentelor și al logicii a fost luat de „fake news“ și de alte fantasmagorii.

În țara „heringilor roșii“, totul are o motivație ascunsă. Totul are de-a face cu statul paralel. Totul e rezultatul unei conspirații, musai mondiale. Totul se petrece în culise, dar niciun mister nu ține mai mult de câteva minute. Totul e complicat și, în același timp, extrem de simplu. Și totul îți va fi explicat, de îndată, la televiziunile mogulilor.

Sabin Orcan este director al Newsweek România

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te