Alina Gorghiu a declarat că magistraţii Curţii de Apel Braşov vor trimite o adresă oficială către Parchetul din Malta pentru a solicita să exercite la timp calea de atac în cazul lui Paul al României.
Amenzi de 1.500 lei pentru cei care fac acest lucru la bloc și nu numai. Legea se aplică atât în cazul persoanelor fizice, cetățeni care merg în vizită într-o anumită zonă sau locatarii unui bloc, cât și persoanelor juridice.
Povestea româncei care a fost prima femeie avocat din Europa! Sarmiza, prima femeie din lume cu un doctorat în Drept, era ocolită de clienți și nu a pledat niciodată la bară.
Miron Cozma a fost foarte irascibil la ieșirea de la audieri. El a discutat în contradictoriu cu președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene. De asemenea, a susținut că el l-a salvat pe fostul lider al studenților.
Prințul Paul al României, reținut în luna aprilie într-un resort din Malta, nu va fi extrădat în România. Un tribunal a respins cererea statului român care cere trimiterea lui în țară pentru a-și ispăși pedeapsa.