Oficialii unei țări din UE au zis că se gândesc „serios” să trimită trupe contra lui Putin. Ucraina este în criză de personal militar.
România e gazda celui mai mare exercițiu de desant din Europa, după Al Doilea Război Mondial. Circulația pe A3 va fi oprită, între orele 17 și 20, astăzi.
Ucrainenii au reușit să oprească avansul rușilor în Harkov. Rușii nu dispun de efective suficiente, conform unui purtător de cuvânt al armatei ucrainene.
Germania revine la stagiul militar obligatoriu. „E vreme de război”. Ce va face România? Conservatorii germani au votat în favoarea restabilirii serviciului militar obligatoriu. Berlinul își propune să-și revigoreze armata în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Kremlinul amenință direct Franța: „Vor deveni în mod inevitabil ținte pentru armata rusă”. Rusia a avertizat miercuri Franța că, dacă președintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi considerate ținte legitime de către armata rusă.