Opt persoane au fost transportate la spital, joi dimineaţă, după ce un autobuz în care se aflau 29 de oameni s-a răsturnat în afara şoselei, în localitatea Hodoni, judeţul Timiş.
Opt persoane au fost transportate la spital, joi dimineaţă, după ce un autobuz în care se aflau 29 de oameni s-a răsturnat în afara şoselei, în localitatea Hodoni, judeţul Timiş.
Cel mai grav accident rutier din România a avut loc în 1980 și s-a soldat cu 48 de morți, un bilanț ce îl depășește cu mult pe cel al accidentului petrecut marți, în Bulgaria, cu 12 decedați. Regimul comunist a mușamalizat cât a putut tragedia, ca și când nu s-ar fi petrecut.
Un român a fost rănit în accidentele în lanț produse pe autostrada Trakia din Bulgaria. MAE a confirmat că acesta primește îngrijiri medicale. Bilanțul tragediei a ajuns la 12 morți, iar 86 de vehicule au fost implicate în coliziunile produse pe ceață densă.
Un carambol mortal, între peste 86 de vehicule, a avut loc în această dimineață, din cauza ceții dense și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, pe Autostrada Trakia din Bulgaria. Potrivit primele informații, cel puțin 5 persoane au murit în accident și zeci rănite grav.
Anchetatorii americani au recuperat fragmente din sistemul de control al avionului privat Learjet 60, prăbușit duminică în Florida, accident în care au murit nouă persoane.
Un microbuz în care se aflau 18 persoane s-a răsturnat, duminică seara, într-o curbă din localitatea Țigănași, județul Iași, o persoană fiind încarcerată în urma accidentului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
Din cauza apariției din ce în ce mai dese, odată cu creșterea numărului de kilometri de autostradă din România, a unui „fenomen” deosebit de periculos, drumarii montează noi indicatoare explicative suplimentare pentru șoferi.
Un român aflat la doar 20 de metri de locul tragediei feroviare din Spania a sunat la 112 și a sărit în ajutorul pasagerilor. Ioan Dunca povestește că a tăiat gardul de sârmă pentru a scoate răniții dintre vagoanele distruse. „A fost o explozie ca o bombă”, spune el.