Tulburătoarea viață a Sfântului Gavriil cel nebun pentru Hristos. Este sărbătorit de ortodocși pe 2 noiembrie
Sfântul Gavriil cel nebun pentru Hristos este un lung șir de fapte minunate dublate de un curaj neasemuit. Cunoscut și ca Sf. Gavriil Georgianul el a trăit în plin regim comunist, în Uniunea Sovietică. murind într-o zi de 2 noiembrie, care a devenit și data prăznuirii lui.
Goderdzi Urghebadze, cel care avea să fie Sfântul Gavriil, s-a născut în fosta Uniune Sovietică, pe 26 august 1929, la Tbilisi, capitala Georgiei și a trecut la cele veșnice pe 2 noiembrie 1995.
A fost canonizat pe 21 decembrie 2012, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, având ca dată de prăznuire în calendarul ortodox ziua de 2 noiembrie.
Sf. Gavriil cel nebun pentru Hristos, fiul unui comunist militant
Tatăl său, Vasili, era nu doar un comunist convins, ci şi un ateu militant, care a luat parte la distrugerea bisericilor, iar mama sa era prea puţin interesată de religie.
La vârsta de şapte ani, a auzit pentru prima oară de Hristos într-un fel care l-a impresionat foarte tare şi care i-a schimbat cu totul viaţa.
Într-o zi, a văzut doi vecini certându-se şi l-a auzit pe unul dintre ei spunându-i celuilalt: „Ai vrea să mă răstigneşti ca pe Hristos, nu-i aşa?”.
Vasiko i-a întrebat pe cei ai casei de ce a fost răstignit Hristos. I s-a spus să se ducă la biserică şi să-l întrebe pe preot.
Biserica era închisă, însă paznicul l-a întrebat pentru ce venise şi, aflând de la el ce şi cum, l-a sfătuit să citească „cartea despre Hristos", potrivit crestinortodox.ro.
Aşa că a strâns bani ca să-şi cumpere o Biblie, şi de atunci n-a mai avut alt gând decât să-şi închine viaţa lui Hristos.
La doar 12 ani, Vásiko era socotit de apropiații lui, un copil sfințit. Credința lui nezdruncinată în ajutorul lui Dumnezeu făcea chiar minuni.
În vremurile grele de prigoană prin care trecea Biserica Georgiei, copilului Vásiko i s-a arătat Sf. Mare Mucenic Gheorghe poruncindu-i să-i curețe biserica din Tbilisi, distrusă și profanată de comuniști.
Ajuns la fața locului, s-a apucat să scoată pietrele căzute din biserica dărâmată, însă unele dintre ele erau mult prea grele pentru puterile lui de copil.
Atunci, s-a așezat la rugăciune și, după ce a făcut semnul Sfintei Cruci peste pietre, le-a ridicat cu ușurință și le-a cărat pe toate în curte.
Lectura Noului Testament va aprinde în sufletul său de copil râvna după rugăciune și nevoință.
Se va înfrâna de la mâncare tot mai mult, postind aspru și își va construi o chilie strâmtă din lut, renunțând la traiul comod din casa părintească.
Îngrijorată de curajul nebunesc al copilului său, Varvara va încerca să-i domolească râvna pentru cele sfinte și în furia ei oarbă va face un gest necugetat: îi va arunca Evanghelia în closet.
Citește și: Sfântul care prevestește cât de grea e iarna. Sărbătorit pe 11 noiembrie. Și unii români țin cont de el
Băiatul o va recupera, o va curăți de murdărie și strângând-o la piept cu suspine, își va strânge puținele lucruri și în aceeași noapte va pleca din casa părinților săi.
După o zi și o noapte de mers pe jos va ajunge teafăr la Mănăstirea Samtavro din vechea capitală Mțheta, unde va fi întâmpinat și ospătat cu căldură de către stareța Anousia care îi va îndruma pașii către mănăstirea Svetițhoveli.
Și-a dedicat viața lui Hristos de la vârsta de 7 ani
Ajunge apoi la Mănăstirea Zedazeni, unde călugării, impresionați de credința și de râvna lui Vásiko, îi vor construi o mică chilie într-un loc ascuns ca să poată începe nevoința monahală după care sufletul lui tânjea.
Nu se va putea bucura însă, de tihna noii sale chilii din cauza controalelor miliției secrete sovietice, CEKA, care îl vor sili să plece către o altă mănăstire, Betania, aflată la 16 km de Tbilisi.
Nevoit să plece în pragul iernii și de la Mănăstirea Betania, Vásiko se întoarce la Tbilisi, dormind pe străzi în frig până când este văzut de o femeie, Margo, căreia i se va face milă de el, după ce îi va afla povestea și îl va lua în casa sa. Margo își câștiga existența din ghicit.
Când a aflat de îndeletnicirea ei, Vásiko a vrut să plece, dar mișcat de bunătatea și blândețea ei, s-a rugat lui Dumnezeu să-l lumineze cum să facă să o scape de înrâurirea diavolească.
Într-una din zile, Margo s-a îmbolnăvit și nu a mai putut să primească oamenii pe care îi aștepta, fiind foarte îngrijorată pentru că trebuia să-i refuze, pierzând banii care îi reveneau.
Atunci, Vásiko a înțeles că venise clipa în care Dumnezeu voia să răspundă la rugăciunea lui. S-a oferit să țină locul bolnavei, surprinsă peste măsură de propunerea lui.
În ziua următoare, a așezat icoane pe masă și i-a primit pe toți vizitatorii în camera destinată ghicitului, vorbindu-le despre Hristos, credința ortodoxă, mântuirea sufletului și îndemnându-i să meargă la biserică și să-și spovedească păcatul de a merge la prezicători.
„Domnul mi-a luminat mintea în așa fel încât viețile lor îmi erau dezvăluite și îi cunoșteam pe toți pe nume”, mărturisea Sf. Gavriil mai târziu.
Vásiko le va descoperi multora ce urma să li se întâmple în curând, precum și păcatele lor ascunse.
Uimiți de harul copilandrului, cei prezenți îl vor milui cu sume mari de bani pe care acesta le va da binefăcătoarei lui, îndemnând-o să renunțe la păcatul ghicitului
După trei luni de căutări neîncetate, mama lui Vásiko îl va găsi în casa lui Margo și îl va îndupleca să se întoarcă în casa părintească, făgăduindu-i că va fi lăsat să viețuiască cum dorea.
În 1949, Vásiko va fi chemat să-și satisfacă serviciul militar obligatoriu în armata sovietică la unitatea de grăniceri din Batumi.
Datorită misiunii de postaș care i se încredințează, are marele dar de a participa din când în când la liturghia de la biserica Sf. Nicolae, împărtășindu-se în taină în Sf. Altar.
Citește și: Povestea Evangheliei ferecate în aur de Constantin Brâncoveanu. Cum a ajuns comoara pe mâna rușilor
Vásiko își încheie cu bine stagiul militar, dar purtarea lui cuvioasă nu scapă ochiului vigilent al Securității care imediat după eliberare, îl va supune unei examinări medicale amănunțite.
După ce va fi întrebat despre vedeniile din copilărie și credința pe care o are, i se va înmâna certificatul medical de bolnav psihic și inapt de muncă, acordându-i-se o pensie pentru dizabilități de gradul al II-lea, stigmat nedrept care îl va urmări întreaga viață.
A înălțat o biserică în curtea casei părintești
Slobozit de orice îndatorire socială, Vásiko se va dărui cu și mai multă râvnă nevoințelor ascetice, zidindu-și o colibă mică în spatele casei părintești.
Era nelipsit și de la slujbele săvârșite la Catedrala Sioni din Tbilisi unde va fi remarcat de Patriarhul Melchisedec al III-lea care slujea adeseori acolo.
La vârsta de 26 de ani, Vásiko va deveni călugăr la Mănăstirea Moțameta din Kutaisi, primind numele de Gavriil, în cinstea Sfântului Gavriil Athonitul.
În același an, 1955, va fi hirotonit preot de către episcopul Gavriil Ciacianidze în Catedrala eparhială a Sf. Ap. Petru și Pavel.
Acolo va sluji trei luni, după care va pleca subit dezvăluind motivul hotărârii sale doar Patriarhului Melchisedec care îl va trimite să slujească la Catedrala Sioni
Pentru a-l cruța de ploaia de înjosiri și defăimări, Patriarhul Melchisedec care l-a ocrotit pe Sf. Gavriil de-a lungul întregii sale păstoriri, îl va transfera în anul 1960, la Mănăstirea Betania.
În ziua în care părintele Gavriil slujea parastasul de 40 de zile al duhovnicului său, autoritățile sovietice îl vor alunga din Mănăstirea Betania, fiind nevoit să se reîntoarcă în Tbilisi unde va sluji un timp la Biserica Sf. Treime.
La Tbilisi, părintele Gavriil își va împlini dorința lui fierbinte de a zidi biserici.
Va construi una cu mâinile sale în curtea casei părintești, având trei camere de primire, o chilie și un mic paraclis.
Pe 1 mai 1965, de Ziua Muncii, Părintele Gavriil tocmai slujise Sf. Liturghie și se îndrepta către o altă biserică când privirea i s-a oprit peste un portret de-al lui Lenin, de 8m/5m înălțat pe clădirea Sovietului de Miniștri și iluminat de jur împrejur cu becuri electrice.
Cu pași hotărâți, Sf. Gavriil s-a îndreptat către biserică de unde a luat o sticlă de kerosen și niște chibrituri, apoi a mers la portretul care se afla în spatele tribunei, dându-i foc.
În 1965, de Ziua Muncii, a incendiat un portret uriaș cu Lenin
Scos din mâinile mulțimii furibunde de către miliție, va fi arestat și torturat în anchete ca să mărturisească public pretinsa conspirație a Bisericii împotriva conducătorului sovietic.
Îndărătnicia Sfântului Gavriil care refuza să declare chiar și simplul fapt că ar fi făcut condamnabilul gest sub influența nocivă a religiei, va aduce autoritățile sovietice în punctul de a-l executa.
Însă, puternicul ecou pe care fapta lui îl va avea în presa occidentală, îl va izbăvi de condamnarea la moarte, fiind trimis într-un spital psihiatric, în speranța că astfel va fi redus la tăcere pentru totdeauna.
Va fi externat cu condiția să nu mai fie lăsat să slujească vreodată, datorită intervenției cunoscutului savant Avlipia Zurabașvili, prieten apropiat al noului Patriarh georgian, Efrem al II-lea.
Odată ieșit din spital, Sf. Gavriil se reîntoarce la bisericuța și chilia sa de lângă casa părintească, predându-se cu totul nevoințelor ascetice și rugăciunii neîncetate.
Mânca numai pâine uscată și bea apă, doar o dată pe zi. Purta lanțuri grele pe trup.
Nu dormea niciodată întins, ci numai ațipea pe un scaun sau într-o groapă pe care o săpase pentru sine în chilie.
Scormonea prin gunoi ca să recupereze icoanele aruncate de georgieni din casele lor, le curăța cu evlavie și le atârna în chilia-biserică.
Citește și: Cum arăta soția părintelui Dumitru Stăniloae? Ea și sfântul, căsătoriți 63 de ani. Au avut 3 copii
Adeseori, era văzut mergând prin orașul Tbisili desculț, îmbrăcat în zdrențe și având pe cap o perie metalică de curățat, stârnind râsetele trecătorilor.
Va continua să fie urmărit și hărțuit de autoritățile sovietice care vor face presiuni asupra Patriarhului, cerând dărâmarea bisericuței din curtea casei părintești.
Din 1987, adăpost îi va fi o construcție din scânduri din curtea mănăstirii Samtavro care fusese coteț pentru găini din care nu va ieși cu lunile.
În ultimii ani de viaţă, părintele Gavriil s-a îmbolnăvit grav. Suferea de un edem şi pe deasupra îşi rupsese piciorul; din pricina fracturii netratate, vreme de un an şi jumătate, adică până la moartea sa, n-a mai putut să meargă şi a zăcut în pat. A trecut la cele veșnice la 2 noiembrie 1995.
