Leonidas, membru important al mafiei interlopului oltean Rechinu, extrădat în Mexic

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 24.04.2024 - 19:31
Leonidas, membru important al mafiei interlopului oltean Rechinu, extrădat în Mexic Foto: Facebook
Leonidas, membru important al mafiei interlopului oltean Rechinu, extrădat în Mexic Foto: Facebook
Florina Tudor, zis rechinu Foto: milenio.com

Un membru important membru al mafiei interlopului Florian Tudor, zis Rechinu, este reținut în Statele Unite, iar guvernul mexican a cerut extrădarea sa.

SHARE

Gheorghe Dumitru, zis Romeo Leonidas, membru al mafiei interlopului Florian Tudor, zis Rechinu, este reținut în Statele Unite, iar guvernul mexican a cerut extrădarea sa.

În dosarul judiciar prin care se cere trimiterea lor către autoritățile mexicane, la care MILENIO a avut acces, se detaliază că Dumitru a fost unul dintre cei care pirata bancomate și falsifica carduri în cadrul Mafiei românești din Rivierea Maya, condusă de Florian Tudor și  Cosmin Adrian Nicolae.

Un membru important al mafiei interlopului oltean Rechinu, extrădat în Mexic

Dumitru este acuzat, în Mexic, că a participat la o fraudă de milioane de dolari împotriva băncii BBVA în 2017, prin piratarea bancomatelor și clonarea cardurilor bancare prin skimming, o metodă prin care un dispozitiv ascuns este plasat în fantele bancomatelor pentru a copia datele de pe banda magnetică atunci când clientul introduce cardul.

Citește și: Interlopul Leonidas, locotententul mafiotului oltean Rechinu, condamnat în SUA. Spăla criptomonede

Gheorghe Dumitru, zis Romeo Leonidas, a fost etichetat pe Facebook, în august 2021, într-o poză însoțită de un comentariu în care scria „Control total asupra nordului SUA”.

Romeo și soția sa, Maria, se aflau sub supravegherea FBI la acel moment. Cei doi au fost arestați o lună mai târziu, conform Context. 

Citește și: Trei români s-au specializat în furturi cu carduri clonate. Cum au reușit americanii să îi prindă?

„Organizația criminală era specializată în operațiuni ilegale de sustragere a banilor de la bancomate și menținea o structură complexă și bine organizată pentru a-și atinge aceste obiective. Organizația infracțională a fost condusă de doi bărbați, Florian Tudor și Cosmin Adrian Nicolae, care au planificat, organizat, condus și supravegheat organizațiile infracționale", se arată în dosarul instanței.

Dumitru a furat bani și din 80 de bancomate din California

Dumitru a fost arestat în noiembrie 2021 pentru complicitate la fraudă bancară și furt de identitate pentru că a furat bani din aproape 80 de bancomate din California. În prezent, el este deținut într-o închisoare din Atlanta, Georgia.

Citește și: Cine e șeful interlopului oltean Rechinu care conducea mafia românească din Mexic. Opera în 15 țări

Frauda de mai multe milioane de dolari a fost depistată la 16 martie 2017, când BBVA a raportat lipsuri de numerar la ATM-urile sale din Mexico City și Cancun.

Autoritățile mexicane au început să investigheze și au descoperit că au fost efectuate retrageri masive de numerar în cele două zile anterioare, în ceea ce a fost denumită Operațiunea BBVA.

În prim-plan: Banda Riviera Maya, condusă de interlopul oltean Rechinu, care funcționa cel puțin din 2016.

Citește și: Cum a rămas Interlopul oltean Rechinu fără vilele de lux din Mexic. Extrădarea sa se judecă de 3 ani

Infracțiunile mafiei române din Mexic

În 2020, Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), o rețea internațională de jurnalism de investigație, a publicat o investigație aprofundată privind operațiunile bandei lui Tudor, care a operat în zona Riviera Maya – Mexic.

„Rechinul” și locotenții săi au ajuns să opereze la nivel global și se estimează că au furat peste 1 miliard de dolari de la turiștii din America Latină. Principalul obiect de activitate al grupării era skimmingul – furtul banilor din bancomate cu ajutorul cardurilor clonate.

Un raport al autorităților americane arată că Tudor și grupul său au reușit să se infiltreze în poliția municipală și agenți ministeriali, cărora le plătea 2.000 de dolari pe lună pentru a obține protecție și a fi alertați în legătură cu operațiunile împotriva lor.

Aceștia menționează, de asemenea, că mafia românească finanțează politicienii Partidului Verde. 

Citește și: Cum a corupt-o interlopul oltean Rechinu pe frumoasa politiciană Laura Fernández: Ea va ajunge sus

Rapoartele autorităților americane asigură că gruparea mafiotă românească s-a infiltrat în marșul feminist din noiembrie 2020. În plus, a avut sprijinul a opt polițiști locali, cărora, în ziua respectivă, li s-a ordonat să tragă cu armele pentru a crea haos printre protestatari.

Rechinu, greu de extrădat

Interlopul oltean, Florian Tudor, a fost arestat în mai 2021, în Mexic, și, de atunci, se judecă extrădarea sa în România.

Șase dintre locotenenții săi au fost condamnați la noi în țară pentru diverse infracțiuni – trei dintre ei pentru că au încercat să ucidă un bărbat la ordinul lui Tudor. Cei trei au contestat sentința.

Avocații lor și-au bazat apărarea pe rapoartele procurorului mexican Jonathan Medina Nava, care a atribuit tentativa de omor unor mexican. Astfel că aliații lui Tudor susțin, prin avocați, că nu sunt vinovați pentru că investigația din Mexic a stabilit cine a comis tentativa.

Lui Medina Nava i-a fost pus sub sechestru contul bancar de către anchetatorii financiari mexicani în 2021, în urma unor suspiciuni că ar fi primit mită chiar de la șeful grupării de interlopi, Florian Tudor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te