Prețurile medii cerute de proprietarii de apartamente cu două camere din București au crescut în aprilie 2024 față de aceeași lună a anului trecut.
Potrivit Institutului Național de Statistică, am adus din alte țări mâncare de aproape 3 miliarde de euro, doar în primele trei luni ale acestui an.
Kaufland retrage de la vânzare un sortiment de cârnați pentru că ar avea în ei piese de plastic. Un bărbat a ajuns la urgențe după ce a mâncat acest produs.
Nouă percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Timiş şi în Bucureşti, într-un dosar în care sunt vizate cinci persoane care vindeau heroină către consumatori din Lugoj și din Bucureşti.
Câteva dintre verdeţurile de sezon des cumpărate şi mâncate de români au reziduuri de pesticide peste limitele maxime admise, atenţionează Autoritatea Naţională Fitosanitară.