Vești bune, pentru părinți. Saloanele vor fi obligate să le ceară acordul pentru tatuaje și piercinguri, în cazul tinerilor sub 18 ani.
O țară din Europa încă permite, prin lege, manifestări fizice ale părinților față de copii, în scop educativ. Pediatrii cer să se ia măsuri.
De ce a fost Puiu Călinescu condamnat la moarte? Marele actor care ne-a făcut să râdem în hohote vreme de multe decenii s-a stins din viață acum 27 de ani, într-o zi de 17 mai.
Astăzi se împlinesc 67 de ani de la moartea lui Camil Petrescu. Scriitorul a dus o viață zbuciumată, cu o copilărie tristă și cu o tinerețe marcată de ororile Primului Război Mondial. Scriitorul a fost un mare cuceritor, a cărui viață amoroasă a fost plină de aventuri.
Doi părinți din județul Bihor și-au retras cei patru copii de la școală pentru a-i înscrie la cursurile unor „școli umbrelă”. Aceste școli nu sunt recunoscute de statul român, iar părinții copiilor au fost condamnați la închisoare.