Jurnalista Anca Apostol are nevoie de ajutor, după un AVC! Înţelege tot, dar nu se poate exprima decât cu: "da", "of" şi "aoleu".
Persoanele nevoiașe au primit pachete alimentare, înainte de Paște, de la comercianții care vând în piețele agroalimentare din municipiul Pitești.
Două drone performante au intrat în dotarea Poliției de Frontieră. Acestea au o rază foarte mare de acțiune și pot fi utilizate continuu timp de 8 ore. Acestea fac parte din capabilitățile de supraveghere și control a frontierei.
Două familii, Vărzariu și Meinhart, hotărau, în plin regim comunist, să doneze o bibliotecă din lemn masiv Liceului I.L. Caragiale din București, acolo unde învățau copiii lor. Gestul celor doi a pus presiune pe proprile familii, a fost făcut cu sacrificii.
Furt de celule stem dintr-un tren cu destinaţia Duisburg. Hoţul le-a răpit şansa la viaţă mai multor pacienţi, care aşteptau disperaţi donaţia. Iată ce au descoperit autoritățile despre furt.